Recunoașterea hotărârii de divorț străine, stat UE și non-UE

Înscriere de mențiunii pe cale administrativă și exequatur (recunoaștere de către instanță)

ASISTENȚĂ JURIDICĂ ACTE DE STARE CIVILĂ

Av. ANDREIU Teodor-Alexandru

10/11/20254 min read

Cetățenii români care divorțează în statele membre ale Uniunii Europene trebuie să parcurgă o procedură legală pentru înscrierea divorțului în registrele de stare civilă din România. Această etapă este esențială pentru actualizarea statutului civil și pentru respectarea legislației naționale.

Un avocat vă oferă sprijin complet pentru a finaliza rapid și fără stres acest proces.

Hotărârile pronunțate într-un stat membru al UE (excepție Danemarca) sunt recunoscute de plin drept în România, conform Regulamentului UE nr. 2201/2003. Nu este necesar să apelați la instanțe pentru recunoaștere, dar este obligatorie înscrierea mențiunii de divorț în registrele de stare civilă.

Începând cu data de 01 august 2022 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii.

Acest nou regulament se aplică numai procedurilor judiciare inițiate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod formal și acordurilor înregistrate la 1 august 2022 sau după această dată.

Vechiul Regulament (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, pe care Regulamentul (UE) 2019/1111 îl modifică, continuă să se aplice hotărârilor pronunțate în procedurile judiciare inițiate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod formal și acordurilor care au devenit executorii în statul membru în care au fost încheiate înainte de 1 august 2022 și care intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat.

Hotărârile pronunțate într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene vor fi recunoscute de plin drept în România, fără a mai fi necesară recunoașterea acestora de către Tribunalul competent, și se vor înscrie în registrele de stare civilă numai după avizul D.J.C.E.P. (Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor).

Însă, în anumite condiții, te poți adresa direct Tribunalului cu o cerere privind recunoașterea hotărârii străine.

ÎNSCRIERE DIVORȚULUI PE CALE ADMINISTRATIVĂ - State UE, excepție Danemarca

Înscrierea divorțului din străinătate se face la cererea unuia dintre cei doi soți, prin împuternicit cu procură specială sau delegație avocațială la Primăria care are în păstrare actul de căsătorie, sau la Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, dacă aveți domiciliul în străinătate.

Acte necesare:

- Actul de identitate al solicitantului, original și copie. Dacă cererea se face de altă persoană împuternicită (împuternicire avocațială sau procură notarială) este necesară doar copie de actul de identitate al solicitantului;

- Sentința de divorț/certificat de divorț, în original, cu apostila convenției de la Haga sau supralegalizată, după caz sau sentința de recunoaștere pe teritoriul României (legalizată)

- Traducerea legalizată a sentinței;

* Hotărârile iniţiate şi pronunţate înainte de data de 01.08.2022 care NU oferă toate elementele necesare punerii în aplicare, în special caracterul definitiv al acesteia, precum şi data la care devine executorie trebuie să fie însoţite:

  • fie de Anexa I la Regulamentul CE nr. 2201/2003 din 27.11.2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială eliberat în temeiul articolului 39;

  • fie de Anexa II la Regulamentul UE nr. 2019/1111 din 25.06.2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii eliberat în temeiul articolului 36.

* Hotărârile iniţiate şi pronunţate după data de data de 01.08.2022 vor fi însoţite NUMAI de Certificatul prevăzut în Anexa II la Regulamentul UE nr. 2019/1111 din 25.06.2019 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti şi privind răpirea internaţională de copii eliberat în temeiul articolului 36.

- Certificatul de căsătorie, original și copie;

- Certificatul de naștere, original și copie;

- În situația în care din sentința de divorț nu reiese numele pe care soții îl vor purta după desfacerea căsătoriei, se vor prezenta declarații pe proprie răspundere, autentificate în țară de un notar public iar în străinătate de oficiul consular român din statul de reședință, din care să rezulte numele pe care aceștia îl vor purta în urma desfacerii căsătoriei (acordul soțului dat în formă autentică, după caz)

- Taxă.

EXEQUATUR (RECUNOAȘTERE DIVORȚ DE CĂTRE INSTANȚĂ)

Cererea de recunoaștere a hotărârii străine se introduce la Tribunalul de pe raza domiciliului reclamantului sau al fostului soț.

Acte necesare cu caracter general:

  • Sentința de divorț/certificat de divorț, în original, cu apostila convenției de la Haga sau supralegalizată, după caz sau sentința de recunoaștere pe teritoriul României (legalizată)

  • Traducerea legalizată a sentinței;

  • Dovada caracterului definitiv al sentinței;

  • Certificat (Anexa I sau II) conform art. 39 din Regulamentul UE nr. 2201/2003 sau Certificat conform art. 36 din Regulamentul UE nr. 2019/1111;

  • Actele de identitate ale ambilor foști, copie;

  • Certificatul de căsătorie, original și copie;

  • Certificatul de naștere, original și copie;

  • Taxa de timbru.

În funcție de situația concretă a speței, instanța poate solicita și alte înscrisuri, cum ar fi: (a) originalul sau o copie certificată pentru conformitate a documentului care stabilește că actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat părții care nu s-a prezentat sau (b) orice document care arată că pârâtul a acceptat hotărârea în mod neechivoc.

📌 Acest articol are scop informativ și nu constituie consultanță juridică. Informațiile prezentate reflectă legislația privind schimbarea actelor de stare civilă în vigoare la data de 12.10.2025 și pot suferi modificări. Pentru situații concrete, este recomandat să consulți un avocat.


📞 Ai divorțat în străinătate și vrei să înscrii hotărârea în registrele de stare civilă din România?
Te pot ajuta să finalizezi rapid și corect procedura de recunoaștere și înscriere a divorțului pronunțat într-un stat UE sau non-UE.
Contactează-mă la 0720062764 sau lasă-mi un mesaj prin formularul de pe site.
🔍 Asistență juridică de specialitate în recunoașterea hotărârilor străine, divorțuri internaționale și acte de stare civilă.